Asta-i ziua noastră! La mulți ani române !

Chiar dacă vremurile sunt sumbre și criza face ravagii făcându-i pe mulți dintre români să părăsească țara sau să ia în calcul această posibilitate, nu trebuie să uităm de Ziua Națională. Cu speranță în suflet și cu dragoste de țară vom spune și în acest an, la 1 Decembrie, „La mulți ani, România!”.

Marea Unire, de la 1918, a fost și va rămâne, indiferent de vremuri, cea mai măreață pagină a istoriei românești. Spun măreață deoarece, nici atunci și nici acum, nici un om politic, nici un partid și nici un guvern nu poate umbri importanța și semnificația acestei zile. Unirea într-un singur stat național a permis poporului român să-și pună în valoare calitățiile și competențele și a oferit posibilitatea de dezvoltare și afirmare. Anul acesta se împlinesc 92 de ani de la importantul eveniment care a schimbat istoria națională. Pentru manifestările tradiționale organizate la Alba Iulia cu prilejul acestei sărbători, au fost alocați 400.000 lei. De asemenea, se va sărbători 1 Decembrie în orice colț al lumii unde bate o inimă de român. 

La mulți ani române, oriunde te-ai afla! Nu te rușina să arborezi tricolorul la fereastră și nu te rușina să fredonezi imnul național! 

Complex, cimitir al studenției mele

Unii il adoră, alții îl detestă, dar cu siguranță toți tinerii din Timișoara au trecut măcar o dată prin complexul studențesc. Căminele, din care în majoritatea parte a zilei urlă manelele, delimitează un perimetru al beției, al dragostei, al distracției și al mirosului grețos de shaorma. O combinație bizară am putea spune. Și dacă adăugăm gunoiul, mașinile parcate haotic, boschetarii și câinii vagabonzi obținem cel mai reprezentativ tablou al campusului universitar.
Deși este un loc dedicat exclusiv studenților, complexul a devenit o zonă agreată de toți. Atât tinerii cât și persoanele mai în vârstă își pierd vremea la terasele și cluburile din zonă, stând cu ochii ațintiți la aceleași persoane care se plimbă pe alee 24 de ore pe zi dând din fund și sperând să agațe ceva. O altă modă este să-ți iei vreo cinci prieteni, să vă îngrămădiți într-o mașină din care bineînțeles că urlă Guță și să dai ture, cu aceeași speranță de a agăța ceva.

Mâncarea

Este imposibil să nu simți mirosul de mâncare de cum intri în complex. Fast-food-urile sunt la mare căutare, sunt tentante și comode, dar nu ști niciodată ce mănânci. Viermii din brocoli sau pireul mucegăit nu fac parte din categoria delicatese și în plus de asta mai dai și o grămadă de bani. Au existat mai multe cazuri de intoxicare și o grămadă de amenzi de la OPC. Deci dacă pe ușă scrie ”în renovare” e clar că protecția consumatorului a trecut pe acolo, iar fast-food-ul va fi închis până când v-a trece supărarea.

Obiective turistice

Policlinica studențească este una dintre ”atracțiile” studenților din alte orașe. Asistentele mult prea plictisite de viață și de șpaga pe care nu o primesc, îți răspund cu greață. E întuneric înăuntru și te simți ca în junglă din cauza plantelor care tot cresc, tot cresc, tot cresc. Geamurile vopsite, turcoazul cojit de pe pereți și aparatura extra veche te duce cu gândul la comunism.
Barurile și terasele sunt principalul punct de interes al studenților, iar pentru cei care nu au suficienți bani, dar totuși își permit o pungă de semințe, există căteva mese de ping-pong și campionatele aferente.

În rest

Beții, căte o baltă de vomă dacă a fost week-end, o grămadă de boschetari care se i-au la bătaie pentru o pungă de aurolac, porumbei murdari de unsoarea de la shaorma, manele, fete dezbrăcate și băieți cu prea multe impresii, magazine cu prețuri mult prea mari și cămine supra-încărcate, covor de semințe pe jos.
Un peisaj trist, nedemn de un oraș mare, dar care scrie o poveste în fiecare zi, devenind din ce în ce mai urât, dar din ce în ce mai aglomerat.

Isteria Avatar

„Avatarul” creează dependenţă. O dependenţă de o lume de vis pe care o experimentezi graţie tehnologiei 3D adusă la perfecţiune. Şi totul e meritul lui James Cameron, regizorul care a făcut cele mai scumpe filme şi prin fiecare producţie a sa a revoluţionat industria cinematografică.
Acțiunea filmului se petrece în viitor, peste 200 de ani, când Jake Sully, interpretat de Sam Worthington, un veteran de război paralizat, este trimis pe o planetă îndepartată numită Pandora pentru a înființa o colonie umană și pentru a extrage cât mai multe resurse minerale oferite de această planetă. Pandora este locuită de o rasă umanoidă numită Na’vi, o veche civilizație cu tradiții, limbă și cultură proprii. În timp ce Jake si alți pământeni trebuie să se acomodeze pe luxurianta planetă, civilizația de pe Pandora protestează împotriva noilor veniți. În natura fantastică ale cărei elemente comunică între ele, ca printr-o energie nevăzută, societatea devine răul. După ce călărește un fel de dragon numit Ikran, Jake Sully începe să învețe limba și se îndrăgostește de Neytiri, interpretată de Zoe Saldana.. Aceste evenimente îi schimbă complet modul de gândire și se alătură rasei Na’vi în războiul împotriva pământenilor.
„Suntem pe cale de a pierde contactul cu Mama Natură. Fiinţa umană neglijează tot mai mult ciclurile vieţii, considerând natura o simplă producătoare de proteine. Armonia se îndepărtează… ”, a răspuns James Cameron la întrebarea “care este filosofia filmului Avatar?”. Totul e magic, totul e vrăjit. “Avatar” e, fără îndoială, epocal: de la cadrele care încep şi se sfârşesc sub nasul tău acoperit de ochelarii 3D, de la nemaiîntâlnita senzaţie de participare, până la mirificii spori luminoşi şi amestecul metalico-felin al băștinașilor care trăiesc pe Pandora. Moartea e uitată, viaţa e feerică, poţi fi orice vrei. “Vă mărturisesc că aş fi vrut să fiu un Na’vi”, mai spune James Cameron. Povestea limbii Na`vi vorbită de pandorieni este un fel de stat în stat în economia peliculei, o megaproducţie în megaproducţie. Regizorul a apelat la un reputat lingvist american pentru a-i crea special această limbă pentru filmul său. Pandora e ideea lui James Cameron şi e veche de 15 ani. A meritat să aştepte, pentru că acum „Avatar" este singurul film a cărui versiune 3D a fost văzută de milioane de spectatori. Suma totală necesară producţiei s-a ridicat la 300 de milioane de dolari, dar încasările au depăşit deja chiar şi cele mai optimiste estimări.

Maestrul scenei, Gheorghe Dinică

O viață petrecută în lumina reflectoarelor, peste 70 de filme și zeci de piese de teatru jucate pe cele mai mari scene din România.
Remarcabilul actor Gheorghe Dinică s-a născut la 1 ianuarie 1934 într-o mahala bucureșteană. A fost un copil liber, năzdrăvan, curios și mai degraba crescut de stradă și de prieteni decât de familie. Șansa l-a ajutat să ajungă repede in preajma scenei, jucând cu o trupă de amatori zeci de personaje. „M-am suit pe scenă și parcă eram acolo de când lumea” spunea maestrul.

Viața pe scenă

În 1961 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică București, iar doi ani mai târziu juca în primul său film, „Străinul”.
A dat viață mai multor roluri de dramă sau de comedie, reușind să întruchipeze într-un mod firesc cele mai diverse personaje. I-am putut admira voiciunea, profunzimea, ironia sau umorul de mahala. “Asta e misiunea mea- să o duc și să fac tot ce pot mai bine. Tot ce am făcut de-a lungul vieții am făcut din dragoste pentru profesie și pentru oameni. Și acum, când văd că oamenii mă apreciază mă simt răsplătit din plin”.- Gheorghe Dinică. Memorabile rămân rolurile din “O noapte furtunoasă”, “Take,Ianke și Cadâr ”și “Ultimă oră”. Întrebat despre cele mai dragi roluri Dinică a răspuns “toate rolurile mi-au fost dragi pentru că fiecare personaj inseamnă puțin din mine”.
A avut roluri de prim-plan în filme realizate de mari regizori români “Felix și Otilia”(1971), “Orient Expres”(2004) și “Supraviețuitorul”(2008). Pentru prestaţiile sale cinematografice, artistul a fost distins cu nouă premii, printre care şi unul pentru întreaga carieră, acordat la Festival de Film Internațional Transilvania în anul 2004. În 1999, a fost recompensat şi cu Premiul de Excelenţă al Uniunii Teatrale din România (UNITER), iar anul trecut a primit Titlul de Doctor Honoris Causa, din partea Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC).
Și-a manifestat talentul artistic și în muzică. Dinică a lansat “Cântece de petrecere”1 și 2, “Romanțe”și “Parol că te iubesc” în colaborare cu Ștefan Iordache și Nelu Ploieșteanu. Maestrul Gheorghe Dinică spunea despre cântecele pe care le interpreta că "vin din inimă", însă piesele dragi sufletului său sunt "Sunt vagabondul vieţii mele", "Mica serenadă" și "Căsuţa noastră".

Gheorghe Dinică – omul

Aparent un burlac convins dedicat trup și suflet scenei, și-a găsit jumătatea la vârsta maturității. La 60 de ani, Dinică a cunoscut-o, din pură întâmplare, pe viitoarea sa soţie, iar in 1996 s-a casatorit cu Gabriela Georgeta, despre care obișnuia să spună ca ”a făcut ordine în dezordinea existenței mele.”
Actorul suferea de mai multe afecțiuni cronice, inclusiv de maladia Alzheimer, o afecțiune a creierului, care se manifestă prin tulburări de memorie si tulburări de comportament. Cu toate acestea, actorul a continuat să joace în diferite producții de teatru și film, impecabil.
Acum românii plâng dispariția maestrului. Prietenii și colegii de scenă nu își pot imagina teatrul fără Dinică și talentul său inegalabil. “Odată cu Gheorghe Dinică, o parte din mine a murit” spune Marin Morar despre prietenul său de suflet, iar Florin Piersic îi laudă talentul “A fost un actor excepțional, un artist fără pereche”
Gheorghe Dinică a devenit o emblemă a teatrului și a cinematografiei romănești. Rămân în urma lui replici celebre precum “Nu trage dom` Semaca, sunt eu Lăscărică” și amintirea unui mare actor.

Melancolii colorate ...

Si iata ca am ajuns din nou in Timisoara. Am asteptat destul de mult acest moment...Sa ma intorc la scoala sa revad colegi/colege, sa colind orasul impreuna cu el,printre frunze ca tot e toamna, sa fie din nou agitatie si sa fiu in ultimu an de facultate. Acest lucru ma cam sperie de fapt...ma sperie gandul ca la anul o sa port roba si toca si ca voi fi absolventa.Probabil ma voi angaja, sper ca in domeniu. Si totusi inca nu imi vine sa cred ca sunt plecata de acasa de 2 ani , ca nu mai e mama si Sai cu mine, ca mi-am luat viata in piept. Imi e dor de Petrosani uneori...de munti, de liceu, de colegi... imi e dor sa joc teatru....Si desi stiu ca nu mai vreau sa ma intorc, oamenii dragi exista acolo si asta va face mereu din Petrosani acasa.

Bucuria mea aici este el. Nu ma gandeam ca "el-ul" meu va fi un mocofan mic si frumos cu ochii si zambetul de copil. Dar ma bucur ca l-am gasit si ca am avut ocazia sa traiesc tot ce e mai frumos alaturi de el de cand am venit in Timisoara. Probabil din acest motiv imi este drag si astept cu nerabdare sa ma intorc aici...pentru ca aici suntem doar noi si nimic altceva nu mai conteaza.

Remembering Michael's Birthday

Astazi , Michael ar fi implnit 51 de ani !

O vara perfecta...

Cateodata viata este cam plictisitoare. Uneori ramanem blocati in aceeasi rutina, urmarim aceleasi scenarii, zi dupa zi. Ne luam aceasi cafea in fiecare dimineata de la acelasi tonomat mergem la aceleasi intalniri, ne asezam in fata aceluiasi calculator, apoi mergem acasa si ne aruncam pe aceeasi canapea, incropim acelasi fel de mancare, privim acelasi program de stiri si ne asezam in pat la aceeasi ora.
Eu mi-am propus vara aceasta sa fac cate ceva, sa merg in locuri dragi cu cea mai draga persoana.
Si am inceput cu malurile Dunarii. Am vazut locuri noi si deosebit de frumoase. Am revenit in medieval si m-am intors in cetatea mea de suflet: Sighisoara. Anul acesta a fost mai special pentru ca am fost cu el, am facut poze si am simtit ca ii place unde imi place si mie. Mi-a fost dor de soare, de valuri si de mare asa ca am luat drumul litoralului.
Din fericire vara nu s-a terminat...si mai am timp de o plimbare la munte sau pe malul unui lac, dar oriunde voi merge, bateriile imi vor fi incarcate la maxim si asta e tot ce conteaza....sa scap de monotonie!
Am indraznit sa ma bucur de vara asta !