Si iata ca am ajuns din nou in Timisoara. Am asteptat destul de mult acest moment...Sa ma intorc la scoala sa revad colegi/colege, sa colind orasul impreuna cu el,printre frunze ca tot e toamna, sa fie din nou agitatie si sa fiu in ultimu an de facultate. Acest lucru ma cam sperie de fapt...ma sperie gandul ca la anul o sa port roba si toca si ca voi fi absolventa.Probabil ma voi angaja, sper ca in domeniu. Si totusi inca nu imi vine sa cred ca sunt plecata de acasa de 2 ani , ca nu mai e mama si Sai cu mine, ca mi-am luat viata in piept. Imi e dor de Petrosani uneori...de munti, de liceu, de colegi... imi e dor sa joc teatru....Si desi stiu ca nu mai vreau sa ma intorc, oamenii dragi exista acolo si asta va face mereu din Petrosani acasa.
Bucuria mea aici este el. Nu ma gandeam ca "el-ul" meu va fi un mocofan mic si frumos cu ochii si zambetul de copil. Dar ma bucur ca l-am gasit si ca am avut ocazia sa traiesc tot ce e mai frumos alaturi de el de cand am venit in Timisoara. Probabil din acest motiv imi este drag si astept cu nerabdare sa ma intorc aici...pentru ca aici suntem doar noi si nimic altceva nu mai conteaza.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu